Deși au existat multe scaune de birou influente din punct de vedere estetic la începutul secolului al XX-lea, a fost un punct scăzut pentru designul ergonomic.De exemplu, Frank Lloyd Wright, a creat multe scaune impresionante, dar ca și alți designeri, el era mai interesat de decorarea scaunelor decât de ergonomie.În unele cazuri, el a luat în considerare activitatea umană.Scaunul din 1904 Larkin Building a fost conceput pentru dactilografe.Când dactilografa se aplecă înainte, la fel și scaunul.
Din cauza stabilității slabe a scaunului, care mai târziu a fost numit „scaun sinucigaș”, Wright și-a apărat designul, spunând că este necesar să ai o poziție bună în șezut.
Scaunul pe care l-a făcut pentru președintele companiei putea fi rotit și reglat pe înălțime, era considerat unul dintre cele mai mari scaune de birou.Scaunul se află acum la Metropolitan Museum of Art.
În anii 1920, ideea că statul confortabil îi făcea pe oameni leneși era atât de comună, încât muncitorii din fabrici stăteau pe bănci fără spate.La acea vreme, au existat tot mai multe plângeri cu privire la scăderea productivității și la bolile angajaților, în special în rândul femeilor care lucrează.Așadar, compania Tan-Sad a scos pe piață un scaun care poate regla înălțimea spătarului.
Ergonomia a devenit treptat populară în acest moment în anii 1950 și 1960, cu toate acestea, termenul a apărut cu mai bine de 100 de ani mai devreme și nu a ieșit în prim-plan până în al Doilea Război Mondial.Studiile au arătat că după al Doilea Război Mondial, multe locuri de muncă ne-au impus să stăm.Scaunul MAA din 1958, proiectat de designerul Herman Miller George Nelson, a fost nou prin faptul că spătarul și baza sa înclinate independent, creând o nouă experiență pentru corpul uman la locul de muncă.
În anii 1970, designerii industriali au devenit interesați de principiile ergonomice.Există două cărți americane emblematice: „Measure of Man” a lui Henry Dreyfuss și „Humanscale” a lui Niels Diffrient ilustrează complexitățile ergonomiei.
Rani Lueder, un ergonomist care urmărește scaunul de zeci de ani, consideră că autorii celor două cărți simplifică prea mult în anumite privințe, dar că aceste linii directoare simplificate ajută la dezvoltarea scaunului.Devenritter și designerii Wolfgang Mueller și William Stumpf, în timp ce implementau aceste descoperiri, au inventat metoda de utilizare a spumei poliuretanice turnate pentru a susține corpul.
În 1974, magnatul modern al producției Herman Miller i-a cerut lui Stumpf să folosească cercetările sale pentru a proiecta un scaun de birou.Rezultatul acestei colaborări a fost Scaunul Ergon, lansat pentru prima dată în 1976. Deși experții în ergonomie nu sunt de acord cu scaunul, ei nu sunt de acord că a adus ergonomia în masă.
Scaunul Ergon este revoluționar în ceea ce privește inginerie, dar nu este frumos.Din 1974 până în 1976, Emilio Ambasz și GiancarloPiretti au proiectat „Scaunul Scaun”, care combină ingineria și estetica și arată ca o operă de artă.
În 1980, munca de birou a fost segmentul cu cea mai rapidă creștere de pe piața muncii din SUA.În acel an, designerii norvegieni Peter Opsvik și Svein Gusrud au venit cu o soluție alternativă la durerile de spate, starea cronică la birou și alte probleme de sănătate: nu sta, îngenunchează.
Scaunul norvegian Balans G, care renunță la poziția tradițională în unghi drept, folosește un unghi înainte.Scaunul Balans G nu a avut niciodată succes.Imitatorii au produs în serie aceste scaune fără a lua în considerare în mod serios designul, ceea ce a condus la un flux constant de plângeri despre durerile de genunchi și alte probleme.
Pe măsură ce computerele au devenit o parte esențială a birourilor în anii 1980, rapoartele privind leziunile cauzate de computer au crescut, iar multe modele de scaune ergonomice au permis mai multe posturi.În 1985, Jerome Congleton a proiectat scaunul Pos, pe care l-a descris ca fiind natural și cu gravitate zero și care a fost studiat și de NASA.
În 1994, designerii Herman Miller Williams Stumpf și Donald Chadwick au proiectat Scaunul Allen, probabil singurul scaun de birou ergonomic cunoscut lumii exterioare.Noutatea scaunului este că susține coloana lombară, cu o pernă în formă implantată în spatele curbat care se poate schimba odată cu corpul pentru a se adapta la diverse poziții, fie că este înclinat pentru a vorbi la telefon sau aplecat înainte pentru a tasta.
Întotdeauna există un designer care se îmbată în timpul cercetării, se învârte și scuipă în fața lumii.În 1995, la doar un an după apariția scaunului Allen, Donald Judd, pe care Jenny Pinter l-a numit artist și sculptor, a mărit spătarul și a mărit manevrabilitatea scaunului pentru a crea un scaun drept, asemănător unei cutii.Întrebat despre confortul său, el a insistat că „scaunele drepte sunt cele mai bune pentru a mânca și a scrie”.
De la introducerea Scaunului Allen, au existat multe scaune impresionante.Între timp, cuvântul ergonomie a devenit lipsit de sens, deoarece există studii mai multe și mai bune decât oricând, dar încă nu există un standard pentru a identifica dacă un scaun este ergonomic.
Ora postării: 16-jun-2023